„Autoritățile au obținut informații despre o crimă demonstrativă, un scenariu în care teroriștii luau un ostatic, îl decapitau într-un spațiu public și îl înfășurau în drapelul organizației teroriste Stat Islamic”, a declarat Tony Abbott.
O persoană a fost arestată, iar alte 14 au fost reținute, joi dimineață, la Sydney, sub acuzația de terorism, în cadrul unei operațiuni declanșate pe baza informațiilor obținute.
Două persoane au fost puse sub acuzare pentru complot terorist și colaborare cu grupul Stat Islamic.
Grupul terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria, Stat Islamic în Irak și Levant – SI/SIIS/SIIL) ocupă vaste regiuni din estul Siriei și din nord-vestul Irakului, unde a instituit un „califat islamic”. Gruparea teroristă sunnită a decapitat doi cetățeni americani și un britanic.